DNA: Percheziții în Iași și Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală în transportul alternativ. Prejudiciu estimat: peste 24 milioane lei

Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță că procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane.

Potrivit comunicatului transmis luni, 15 decembrie 2025, ancheta vizează perioada 2022–2025, iar faptele ar fi fost comise de mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora. Prejudiciul estimat, la acest moment, depășește 24 de milioane de lei, au precizat procurorii.

În cursul zilei de astăzi, după obținerea autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații, situate în județele Iași și Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice și la sedii/puncte de lucru ale unor firme.

DNA mai arată că, în acest dosar, procurorii beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Reprezentanții DNA precizează că, pe măsură ce ancheta va permite, instituția va putea oferi detalii suplimentare despre actele procedurale efectuate în cauză.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *