Momente de panică, joi, la Palatul CFR din București, clădire în care funcționează Ministerul Transporturilor. Un lift în care se aflau șapte persoane a căzut în gol, iar mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în ascensor se aflau două bărbați și cinci femei. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei dintre victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Printre răniți se află un bărbat de 38 de ani, dus la Spitalul Militar Central cu fractură la membrul inferior drept, dar și o femeie de 42 de ani, transportată la Spitalul Universitar cu fractură la membrul inferior drept.

La fața locului au intervenit echipaje SMURD și autospeciale ale ISU București-Ilfov. Zona a fost delimitată, iar polițiștii Secției 3 au început verificările pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Șeful DSU, Raed Arafat, a confirmat că situația este sub control și că nu mai există persoane blocate în lift. Acesta a precizat că victimele au suferit leziuni, însă, potrivit primelor informații, acestea nu le pun viața în pericol.

Incidentul ridică însă semne serioase de întrebare, mai ales că, potrivit informațiilor apărute după accident, liftul ar fi avut lucrări de revizie majoră chiar cu o zi înainte. Societatea care se ocupă de mentenanță a transmis că au fost înlocuite integral cablurile de tracțiune și că instalația avea verificările tehnice la zi, inclusiv autorizația ISCIR.

După prăbușirea liftului, toate ascensoarele din Palatul CFR au fost oprite pentru verificări suplimentare. Reprezentanții instituției au anunțat că firma de mentenanță va trebui să dea explicații cu privire la lucrările efectuate și că, dacă se va constata o eroare umană sau de execuție, vor fi luate măsuri legale și contractuale.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *