O postare publicată pe grupul „Pitești, orașul meu!” ridică semne de întrebare extrem de grave despre ce se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Relatarea, făcută de un piteștean despre mama soției sale, descrie un traseu halucinant prin UPU: ore întregi de așteptare, sângerări vizibile, analize îngrijorătoare și, în final, o trimitere acasă, în lipsa unui medic hematolog.
Potrivit mesajului publicat online, femeia, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la UPU după ce, timp de câteva zile, nu s-a simțit bine. Începuseră să-i apară vânătăi, pete roșii pe corp, iar cel mai alarmant simptom era sângerarea abundentă a gingiilor. Deși starea ei părea clar una care impunea atenție maximă, familia susține că a stat aproximativ șase ore în spital, între analize, așteptare și incertitudine.
În tot acest timp, femeia ar fi pierdut sânge continuu, folosind mai multe pachete de șervețele doar pentru a opri sângerarea din gură. Când au venit și rezultatele complete, șocul a fost uriaș: valoarea trombocitelor ar fi fost mai mică de 3. Practic, vorbim despre o situație pe care orice om de bun-simț o înțelege ca fiind critică, mai ales în contextul simptomelor deja evidente.
Cu toate acestea, spune autorul postării, femeia nu a fost internată pe loc și nu a fost direcționată eficient către o soluție salvatoare, ci ar fi fost trimisă acasă sau îndrumată către sistemul privat, pe motiv că la Județean nu exista medic hematolog disponibil. Familia a încercat să găsească rapid un specialist în Pitești, însă fără succes.
Abia după ce rezultatele au fost trimise unui medic din București, situația ar fi fost tratată cu gravitatea necesară. Potrivit aceleiași relatări, medicul a cerut ca pacienta să fie trimisă de urgență în Capitală, la Spitalul Universitar. Femeia a ajuns acolo în cursul serii și a fost internată, stabilizată și pusă sub observație.
Cazul este devastator pentru imaginea sistemului sanitar din Argeș. Și mai ales pentru cei care îl administrează politic și administrativ. Spitalul Județean de Urgență Pitești figurează oficial printre spitalele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Argeș, iar instituția este condusă de Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean din partea PSD. Cu alte cuvinte, PSD nu poate fugi de răspunderea pentru ceea ce se întâmplă în cel mai important spital al județului.
Aici nu mai vorbim despre statistici, comunicate și postări triumfaliste. Vorbim despre un om care, potrivit familiei, a stat ore întregi într-o stare gravă, iar salvarea a venit nu de la Pitești, ci pe ruta clasică a neputinței din Argeș: via A1, spre București.
Dacă în cel mai mare spital din județ nu există soluție rapidă pentru o asemenea urgență, atunci întrebarea este una simplă și dureroasă: la ce mai folosește acest sistem pentru argeșeni? Iar dacă pacienții ajung să fie salvați doar după ce fug în Capitală, atunci administrația PSD de la vârful județului trebuie să explice clar cum a ajuns Spitalul Județean Pitești un loc în care oamenii riscă să moară cu zile.
Relatarea familiei nu reprezintă, de una singură, o concluzie oficială despre actul medical, dar este suficient de gravă încât să ceară explicații publice urgente din partea conducerii spitalului, a Consiliului Județean Argeș și a tuturor celor care au transformat sănătatea din județ într-o loterie.

