Un accident teribil, surprins de o cameră de bord, s-a încheiat tragic în județul Iași. Un șofer în vârstă de 82 de ani a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un TIR, în apropiere de satul Sârca. Impactul a fost devastator, iar autoturismul condus de bărbat a fost apoi proiectat într-o altă mașină.
Imaginile arată momentul în care tragedia devine imposibil de evitat. Mașina intră pe sensul opus, iar în doar câteva secunde are loc coliziunea violentă cu mastodontul. În urma impactului, bucăți din partea frontală a autoturismului au fost împrăștiate pe șosea, iar atât mașina, cât și TIR-ul au ajuns în șanț.
Șoferii aflați în zonă au oprit imediat și au sunat la 112. Echipajele de intervenție l-au găsit pe bărbatul de 82 de ani prins între fiarele mașinii. Medicii au început manevrele de resuscitare și au încercat minute în șir să îl salveze, însă traumatismele suferite au fost extrem de grave. Bărbatul a fost declarat decedat.
Celelalte persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la fața locului. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

