Ursul brun ar putea să nu mai fie considerat specie strict protejată în Uniunea Europeană. Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, anunță că România va cere oficial modificarea legislației europene, în contextul în care atacurile asupra oamenilor și animalelor domestice sunt tot mai frecvente.
Tanczos Barna susține că actualele reguli nu mai permit autorităților să gestioneze eficient populația de urși și că România trebuie să urmeze exemplul Germaniei, care a obținut modificarea statutului de protecție pentru lup.
„În România această situaţie poate fi rezolvată doar dacă se schimbă legislaţia şi la nivelul Uniunii Europene. Avem astăzi o lege care propune majorarea cotelor de vânătoare, această lege, din păcate, este la Curtea Constituţională, aşteptând decizia Curţii”, a declarat Tanczos Barna.
Ministrul spune că situația a ajuns într-un punct în care nu mai poate fi ignorată, mai ales după numeroasele atacuri înregistrate în ultimii ani.
„Avem un precedent, în cazul lupului, care după ce a mâncat un ponei în Germania, a fost scos de pe lista de specii strict protejate. La noi, nu poneii sunt în pericol, ci oamenii. Au murit zeci de persoane, din păcate. Avem zeci de tragedii din cauza atacurilor de urs”, a precizat acesta.
Solicitarea către Comisia Europeană este deja pregătită
Tanczos Barna a anunțat că documentul prin care România va cere schimbarea statutului ursului brun este redactat. Autoritățile încearcă acum să obțină sprijinul altor state membre ale Uniunii Europene.
„Vom trimite această solicitare Comisiei Europene, ea este redactată şi am început deja demersurile de strângere de susţinători în rândul statelor membre”, a mai declarat ministrul.
O eventuală schimbare a statutului nu ar însemna dispariția completă a protecției pentru ursul brun, ci ar oferi statelor mai multă libertate pentru intervenții, stabilirea cotelor și eliminarea exemplarelor considerate periculoase.
În cazul lupului, trecerea de la statutul de specie „strict protejată” la cel de specie „protejată” a permis autorităților să aprobe vânătoarea în anumite perioade și în regiunile în care populațiile sunt foarte numeroase.
Rămâne de văzut dacă România va reuși să convingă instituțiile europene și celelalte state membre că aceeași măsură trebuie aplicată și în cazul ursului brun.

