Bombă înainte de Paște/ 1,5 milioane de ouă cu Salmonella, blocate de urgență/ Autoritățile verifică dacă au ajuns deja pe piață
Inspectorii sanitar-veterinari au declanșat o alertă serioasă înainte de Paște, după ce aproximativ 1,5 milioane de ouă au fost puse sub sechestru într-un depozit din Vaslui, din cauza suspiciunii de…
Orbán, în cel mai greu moment din ultimii 16 ani/ Péter Magyar intră favorit în ziua decisivă pentru Ungaria/ Ce înseamnă pentru România
Duminică, 12 aprilie 2026, Ungaria votează într-un scrutin care poate schimba nu doar conducerea de la Budapesta, ci și direcția țării în raport cu Uniunea Europeană. Aproximativ 8 milioane de…
BREAKING NEWS | Minunea de la Ierusalim s-a petrecut și în an de război/ Cum ajunge Lumina Sfântă în România după eforturi speciale
Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă, la Ierusalim, la Biserica Sfântului Mormânt, într-un an marcat de tensiuni, război și restricții de securitate în Orientul Mijlociu. Chiar și în aceste condiții, ceremonia…
Haos înainte de Paște/ Greva Lufthansa lovește și România/ Peste 20 de zboruri au fost anulate
Traficul aerian dintre România și Germania este serios afectat vineri, după declanșarea unei greve în cadrul companiei Lufthansa. Mai multe curse programate spre și dinspre marile hub-uri ale operatorului, Frankfurt…
Mașină răsturnată în Argeș/ Intervin pompierii
Un accident rutier s-a produs în comuna Davidești, satul Voroveni, acolo unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni,…
Mașină cu GPL, făcută scrum după un impact violent/ Ce s-a întâmplat cu oamenii din autoturism
Un accident rutier urmat de un incendiu puternic a avut loc în localitatea Pleșești, din comuna Vulturești, județul Suceava. Un autoturism dotat cu instalație GPL a fost cuprins de flăcări…
Dimineață neagră pe șoselele din Argeș/ Trei victime în două accidente grave/ O mașină a fost strivită de un stâlp
Două accidente rutiere s-au produs în această dimineață în județul Argeș, iar bilanțul este de trei persoane rănite, toate ajunse la spital după intervenția echipajelor medicale. Primul eveniment a avut…
EXCLUSIV| Scut politic în jurul psd-istului Marius Nicolaescu/ Va fi judecat pentru fapte de corupție/ PNL îi cere demisia/ PSD îl apără
Direcția Națională Anticorupție a anunțat trimiterea în judecată a Tatianei Eftime, director general al DGASPC Argeș, a vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, dar și a altor inculpați într-un dosar…
Accident în Călinești/ Un bărbat a rămas blocat în mașină după ce vehiculul s-a răsturnat
Un accident rutier în care un vehicul a fost posibil răsturnat s-a produs în comuna Călinești, satul Vrănești. La fața locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni,…
Accident grav de muncă la Sălătrucu/ Femeie rănită sever după explozia unui spray, iar apelul la 112 ar fi fost blocat/ Acuzații de mușamalizare la adresa Primarului PSD de la Sălătrucu
Un accident de muncă extrem de grav, petrecut pe 7 aprilie în punctul Bocănita din comuna Sălătrucu, ridică semne de întrebare serioase despre modul în care a fost gestionată o…
