În acest weekend a avut loc majoratul fiicei primarului PSD Valerică Spirea din Poiana Lacului. Și cum „nunta trebuie să aibă lăutari”, cum zice o vorbă din popor, edilul i-a oferit fiicei o petrecere de vis, un cadou a cărui valoare depășește o cifră cu peste cinci zerouri și vedete cu milioane de fani.

Momentul serii
Cadoul-surpriză: un Mercedes GLE cu motor V8 și peste 600 de cai putere, în valoare de peste 100.000 de euro, livrat chiar de renumitul Bogdan de la Ploiești, care a transformat momentul într-un adevărat spectacol.


La petrecere a fost prezentă și artista Vlăduța Lupău, care a reușit să anime atmosfera într-un spectacol live dedicat fiicei primarului PSD, Valerică Spirea. Atmosfera a fost una plină de lux și opulență, exact așa cum își doresc mulți tineri să-și serbeze majoratul.

Toate bune și frumoase, dar nu puteam să nu ne întrebăm: de unde atâția bani?

Așa că ne-am uitat în declarațiile de avere ale domnului primar.
În 2023, acesta declara că deținea împreună cu soția:

-Un teren intravilan în Poiana Lacului, obținut în 2001;
-Un apartament în Pitești, cumpărat în 2013;
-O casă în Poiana Lacului, din 2001;
-Un apartament în București, cumpărat în 2017.

Familia Spirea mai deținea două autoturisme, marca Mercedes și Volkswagen, fabricate în 2008, respectiv 2009.

Veniturile totale ale familiei însumau 107.916 lei, la care se adăuga alocația fiicei — 2.916 lei.
La rubrica „bani în conturi”, primarul nu a declarat nimic!

În declarația din 2024 aflăm că, de fapt, încă din anul 2021 acesta a dobândit prin moștenire nu mai puțin de șapte terenuri în Poiana Lacului și că, în 2022, a mai cumpărat împreună cu soția încă un apartament în Pitești.

Tot în 2024, aflăm că deține alte autoturisme, Mercedesul și Volkswagenul din declarația din 2023 dispar, iar în locul lor apar:

-un Mercedes fabricat în 2001,
-două Volkswagen LT fabricate în 2000, respectiv 2001,
-și un Hulco din 2002.

Veniturile soților Spirea au crescut la 123.587 lei, la care se adaugă alocația de 2.917 lei.

În conturi, din nou, niciun ban declarat.
Vânzarea autoturismelor vechi nu este menționată nici ea.
Din cele două declarații observăm că edilul a uitat sau a omis să menționeze în 2023 moștenirile din 2021 și apartamentul cumpărat în 2022.

În 2025 nu am găsit nicio declarație de avere actualizată, deși aceasta este obligatorie.

Cu toate acestea, rămâne întrebarea firească:
Cum a reușit primarul, din 2024 până acum, să strângă suma necesară achiziționării unui autoturism de peste 100.000 de euro și să plătească onorariile celor doi artiști, care nu sunt deloc printre cei „de buget”?

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *