PSD Argeș a mai bifat o gafă de comunicare. Într-o postare oficială despre alegerile din organizațiile PSD Căteasca, Oarja și Bradu, social-democrații o prezintă în continuare pe Ioana Făcăleață drept „prefectul județului Argeș”.

Doar că realitatea administrativă i-a luat-o înainte PSD-ului.

Ioana Făcăleață a demisionat din funcția de prefect, iar Guvernul l-a numit pe Sebastian Nedelcu, reprezentant USR, în funcția de prefect al județului Argeș. Practic, Argeșul are prefect nou, dar PSD Argeș pare că nu a primit vestea sau nu vrea să o accepte.

Gafa apare chiar într-un text în care PSD vorbește despre „echipe performante”, „dezvoltare” și „stabilitate politică”. Numai că stabilitatea din comunicatul lor se oprește exact acolo unde începe realitatea: Prefectura Argeș nu mai este condusă de omul PSD.

În postarea PSD, Ioana Făcăleață apare trecută la lista participanților ca „prefectul județului Argeș”, deși funcția este deja ocupată de Sebastian Nedelcu. O eroare simplă, dar foarte grăitoare pentru un partid care vrea să dea lecții de administrație.

Așadar, după logica PSD Argeș, județul pare să aibă doi prefecți: unul numit de Guvern și instalat oficial, Sebastian Nedelcu, și unul păstrat în comunicatele de partid, Ioana Făcăleață.

Întrebarea este simplă: PSD Argeș a uitat să actualizeze funcțiile sau nu s-a împăcat încă cu pierderea Prefecturii?




By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *