Alarmă, marți (3 martie 2026), în orașul Ștefănești, după ce a fost semnalat un incendiu izbucnit pe amplasamentul unui operator economic, pe strada Primăverii.
La fața locului au fost trimise forțe importante: șase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD pentru prim ajutor calificat.
Potrivit primelor informații, focul se manifestă la nivelul acoperișului și în interiorul panourilor tip sandwich ale halei, iar intervenția este în desfășurare pentru localizarea și stingerea incendiului. Până acum, nu au fost raportate victime.
Autoritățile recomandă evitarea zonei pentru a nu îngreuna accesul autospecialelor, iar dacă se simte fum în apropiere, e indicat să fie ținute ferestrele închise până la stabilizarea situației.

