PSD Argeș a ajuns la cel mai jos nivel din ultimii 35 de ani. Nu fac referire la calitatea celor care conduc PSD, deși Ion Mînzînă, Ioana Făcăleață și Adrian Bughiu reprezintă imaginea unui partid nereformat, fără bun-simț și modestie. Imaginea unui trecut care nu poate avea legătură cu viitorul.

Săptămâna trecuta PSD Argeș a făcut scut în Consiliul Județean Argeș pentru a nu taia privilegiile consilierilor județeni,  angajaților consiliului și ai Școlii Populare de Arte și Meserii. Totul a început cu un proiect de hotărâre al PNL prin care se cerea eliminarea privielgiilor adică a reducerilor și gratuităților la cursurile Școlii Popualre de Arte și Meserii pe care politicienii PSD le stabiliseră pentru ei și angajații lor. Eliminarea privilegiilor venea să aducă normalitate. „Nu trebuie să existe cetățeni de rang unu și cetățeni de rang doi. De aceea, nu susțin ideea ca de cursuri gratuite la Școala Populară de Arte din Pitești sau cu reducere de 50% a taxei aferente să beneficieze consilierii județeni, angajații Consiliului Județean și copiii lor. Nu e corect. Nu e normal. Nu e echitabil. Doar pentru că ești angajat la stat, nu ți se pot oferi astfel de avantaje. „, spunea subprefectul liberal și fostul prefect de Argeș, Dragoș Predescu. Și avea dreptate. Numai că pentru PSD nu a contat. Astfel proiectul prin care PNL cerea eliminarea privilegiilor pentru consilierii județeni, angajații Consiliului și ai Școlii Populare a fost respins de PSD la vot.

Votul nu s-a oprit aici! Proiectul depus de PNL cerea eliminarea privilegiilor și acordarea de gratuitate pentru o serie de categorii. Astfel, liberalii cereau gratuitate pentru copiii talentați ai căror părinți au venituri mici, copiii instituționalizați și copiii care provin din familii monoparentale. Numai că PSD a votat nu doar pentru menținerea privielgiilor ci și împotriva gratuităților pentri copiii din familii fără posibilități materiale. Rușinos.

De partea cealaltă, proiectul inițiat de PNL a fost susținut de consilierii județeni liberali, cei ai AUR și de consilierul județean Emanuel Soare. Doar că nu au reușit să strângă majoritatea voturilor așa că PSD a reușit sa își apere privilegiile.

„Unii au pus mai presus politica de oameni”

PNL a reacționat dur prin vocea subprefectului liberal, Dragoș Predescu: „Majoritatea PSD de astăzi a refuzat tăierea de privilegii pentru consilierii județeni și angajații Consiliului Județean Argeș!

Colegii mei au încercat să aducă o fărâmă de normalitate și dreptate în județ, dar nu s-a putut! Proiectul de Hotărâre care prevedea tăierea reducerilor și gratuităților la cursuri ale Școlii Populare de Arte din Pitești pentru consilieri județeni și pentru angajații Consiliului Județean și ai școlii a fost respins.

În acest proiect, consilierii liberali au propus ca de gratuitate sǎ beneficieze copiii talentați și care provin din familii cu posibilități materiale reduse! Nu știu ce explicație au acești domni de la PSD în fața părinților care nu își permit taxele pentru ca și copiii lor să poată învăța și să își exploateze un talent. Poate cǎ ar fi fost un pas care, pentru unii dintre ei, ar fi însemnat schimbarea drumului în viață!

Este păcat de faptul cǎ, și de această dată, unii au pus mai presus politica de oameni!

P.S. Pentru corectitudine, proiectul a fost votat de consilierii județeni ai PNL, AUR și Emanuel Soare.”, spunea Predescu.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *