S-a aflat cât s-ar fi plătit pentru filmarea videoclipului „Pălăria jos”, interpretat de Leo de la Roșiori și Denis Râmniceanu, în incinta Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești.
Potrivit surselor, pentru realizarea clipului în interiorul complexului muzeal ar fi fost achitată suma de 1.000 de lei. Valoarea nu a fost comunicată oficial de conducerea instituției sau de Consiliul Județean Argeș, iar documentele în baza cărora au fost aprobate filmările nu au fost făcute publice.
Tariful oficial este de 500 de lei pe oră.
Conform listei de taxe aprobate pentru anul 2026, Muzeul Golești percepe 500 de lei pentru o oră de filmare profesională. Suma indicată de sursele noastre corespunde, astfel, unui interval de două ore.
Nu este clar însă cât au durat efectiv filmările, dacă au fost percepute și alte taxe sau cine a aprobat folosirea secțiilor muzeale drept decor pentru o producție comercială.
Videoclipul piesei „Pălăria jos” a fost lansat sâmbătă, 25 iulie, și conține mai multe secvențe realizate în muzeul etnografic în aer liber, inclusiv în zona în care sunt expuse teascuri, linuri și butoaie vechi, dar și în apropierea Casei de la Mihăești.
În imagini apar muzicieni și dansatori îmbrăcați în costume populare. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora printre aceștia s-ar afla și dansatori ai unei instituții culturale județene. Consiliul Județean Argeș nu a clarificat dacă aceștia au participat oficial la realizarea videoclipului.
Patrimoniu de interes național, decor pentru un videoclip comercial
Muzeul Golești nu este un simplu spațiu rustic care poate fi închiriat fără explicații. Curtea Goleștilor este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice cu codul AG-II-a-A-13697, iar Muzeul Pomiculturii și Viticulturii figurează separat cu indicativul AG-II-s-A-13699.
Categoria A este rezervată monumentelor de interes național. Conacul familiei Golescu, piesa centrală a complexului, a fost ridicat în anul 1640 și păstrează memoria uneia dintre familiile care au avut un rol important în modernizarea României.
Faptul că într-un astfel de spațiu pot fi realizate producții artistice nu reprezintă, în sine, o ilegalitate. Întrebările privesc însă transparența deciziei, suma încasată și criteriile în baza cărora patrimoniul administrat din bani publici este pus la dispoziția unor proiecte comerciale.
Al doilea scandal în mai puțin de un an
Controversa apare la mai puțin de un an după ce Florin Cercel a filmat un videoclip în biserica monument istoric din incinta Muzeului Golești.
Conducerea muzeului susținea atunci că echipa artistului achitase doar o taxă pentru fotografiere și realizase filmarea fără aprobarea necesară. Instituția anunța că își rezervă dreptul de a sesiza organele abilitate.
De această dată, filmarea pare să fi fost făcută cu acordul instituției, iar taxa ar fi fost de 1.000 de lei. Rămâne ca managerul Muzeului Golești și conducerea Consiliului Județean Argeș să prezinte documentele și să explice public cine a aprobat proiectul, cât au durat filmările și ce sumă a fost încasată în mod oficial.

