Lumea muzicii internaționale este în doliu. Dolly Parton, una dintre cele mai iubite și influente artiste country din toate timpurile, a murit marți, la vârsta de 80 de ani.
Artista s-a stins liniștită la Nashville, însă cauza decesului nu a fost făcută publică. Anunțul a fost făcut de nepotul său, Bryan Seaver, printr-un mesaj video publicat pe conturile vedetei. „Prin exemplul ei, am crezut că orice este posibil”
În ultimele luni, Dolly Parton se confruntase cu probleme de sănătate pe care nu le-a detaliat. În luna mai, cântăreața își anulase seria de concerte programată la Las Vegas, explicând că urmează tratamente medicale.
Născută pe 19 ianuarie 1946, în Tennessee, Dolly Parton a crescut într-o familie modestă, alături de 11 frați. Cariera sa s-a întins pe aproape șase decenii, timp în care a vândut peste 100 de milioane de discuri și a câștigat 11 premii Grammy.
Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără „Jolene”, „9 to 5”, „Coat of Many Colors” și „I Will Always Love You”, piesă care a devenit ulterior un succes mondial în interpretarea lui Whitney Houston.
Dolly Parton s-a remarcat și ca actriță, antreprenoare și filantroapă. Prin programul Imagination Library, artista a oferit cărți copiilor din întreaga lume, iar în timpul pandemiei a donat un milion de dolari pentru cercetarea care a contribuit la dezvoltarea vaccinului Moderna.
Soțul său, Carl Dean, alături de care a fost căsătorită aproape 60 de ani, a murit în martie 2025. Dolly Parton rămâne una dintre figurile emblematice ale culturii americane și o legendă a muzicii mondiale.

