Un caz cutremurător a ieșit la iveală în satul Vinețești, comuna Oltenești, județul Vaslui. Un veteran de război în vârstă de 97 de ani a fost găsit mort, în stare avansată de descompunere, chiar de poștașul care venise să îi aducă pensia.
Descoperirea a fost făcută pe 14 august. Pentru că bătrânul nu se mai putea deplasa cu ușurință, pensia era ridicată de fiul său, care se afla în apropierea locuinței. De această dată, factorul poștal a refuzat să predea banii înainte de a-l vedea pe titular.
Fiul ar fi susținut că tatăl său nu poate ieși din casă. Poștașul a devenit însă suspicios după ce a observat că geamul fusese acoperit, iar ușa locuinței era legată cu o sfoară. Când a intrat în cameră, l-a găsit pe bătrân fără viață, așezat într-un fotoliu, trupul fiind deja într-o stare avansată de descompunere.
Fiul ar fi cerut în continuare pensia
Factorul poștal a ieșit imediat din locuință și a sunat la 112. Potrivit relatării sale, fiul bătrânului ar fi continuat să îi ceară pensia, motivând că are nevoie de bani pentru înmormântare.
Bătrânul ar fi primit o pensie de aproximativ 6.700 de lei, iar localnicii suspectează că moartea acestuia nu ar fi fost anunțată pentru ca banii să poată fi încasați în continuare. Oamenii din sat spun și că fiul ar fi avut probleme cu alcoolul. Aceste informații nu au fost confirmate oficial de anchetatori.
Cu o lună înainte, poștașul îl văzuse pe bătrân în același fotoliu. La momentul respectiv, fiul i-ar fi spus că tatăl său se simte rău și se odihnește.
Dosar penal pentru ucidere din culpă
La fața locului au intervenit polițiștii și reprezentanții Serviciului de Medicină Legală. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Vaslui pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzei și datei decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a murit bătrânul și pentru a se afla dacă decesul a fost ascuns intenționat.

