În urma discuțiilor apărute în presă legate de cel mai recent videoclip al său, filmat la Muzeul Golești, artistul a transmis un mesaj public prin care clarifică situația. Asta în contextul în care Iustin Dejeanu, managerul muzeului, și Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș în subordinea căruia se află muzeul, spuneau public că ei nu au cunoștință despre cum s-a filmat videoclipul melodiei lui Florin Cercel. Mai mult explicau și cum vor sesiza ei autoritățile. Ei bine, declarația artistului de azi vine să scoată la iveală o eventuală minciună publică a lui Mînzînă și Dejeanu. Artistul susține că toata lumea a știut, iar videoclipul a fost filmat cu acordul instituției. Și astfel, prima școală gratuită în limba română înființată în 1826 a devenit platou de filmare pentru manele.
„Videoclipul a fost filmat într-o zi de duminică, la Muzeul Golești. Filmarea a durat aproximativ o oră, însă am stat în locație trei ore pentru a nu deranja vizitatorii. Am decis împreună cu echipa să luăm pauze ori de câte ori soseau oameni, tocmai pentru a nu afecta activitatea muzeului”, a explicat artistul.
Acesta a precizat că filmarea s-a desfășurat cu acordul prealabil al reprezentanților instituției și a reamintit că Muzeul Golești a mai găzduit în trecut și alte proiecte muzicale similare.
„Din păcate, constat că genul de muzică pe care îl reprezint este încă privit cu prejudecăți, chiar și în 2025. Sunt convins că, dacă ar fi fost vorba despre alt gen muzical, videoclipul ar fi fost considerat o formă de promovare culturală a muzeului”, a adăugat el.
Artistul a subliniat și faptul că zona este monitorizată video, sugerând că imaginile pot confirma respectarea regulamentelor instituției.

