Un incident tensionat a avut loc, joi, 23 octombrie 2025, în zona Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Argeș, din Pitești, unde a fost necesară intervenția polițiștilor după o altercație între un bărbat și agenții de pază ai unității medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în jurul orei 16:10, o femeie de 36 de ani, din comuna Bascov, a sunat la 112 și a reclamat faptul că fratele ei, un bărbat de 39 de ani, din Budeasa, ar fi fost agresat fizic de agenții de pază, în timp ce se afla în zona UPU, împreună cu fiul său de 15 ani.
La fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au identificat apelanta și persoanele implicate. Din primele verificări a rezultat că bărbatul de 39 de ani ar fi avut o stare conflictuală cu agenții de pază ai Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș.
Cei doi agenți de pază implicați, un bărbat de 53 de ani, din comuna Buzoești, și un bărbat de 44 de ani, din Topoloveni, le-au declarat polițiștilor că bărbatul nu ar fi respectat indicațiile personalului medical și s-ar fi manifestat violent. Acesta ar fi pătruns în cabina de pază, unde i-ar fi agresat fizic pe doi dintre agenți și ar fi distrus, prin lovire, mai multe geamuri din zona de acces a unității medicale.
Persoanelor implicate în conflict le-au fost aduse la cunoștință prevederile legale privind emiterea unui ordin de protecție. Niciuna dintre părți nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă li s-au pus la dispoziție formulare pentru a putea solicita în instanță un ordin de protecție, dacă vor considera necesar.
Bărbatul de 39 de ani a continuat să aibă un comportament agresiv și în prezența polițiștilor, motiv pentru care a fost încătușat și condus la sediul Secției 2 Poliție Pitești. Pentru că prezenta leziuni la nivelul antebrațului drept, provocate în momentul în care ar fi distrus geamurile, a fost solicitat un echipaj medical, iar ulterior acesta a fost transportat la Spitalul Județean Argeș – UPU, pentru îngrijiri de specialitate.
La fața locului s-a deplasat și echipa operativă din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care a efectuat cercetarea la fața locului și a ridicat date și probe necesare anchetei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca, în funcție de concluziile cercetărilor și de probele administrate, să fie propuse măsurile legale.

