Un bărbat de 38 de ani, din localitatea Păuleasca, comuna Mălureni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, într-un dosar de violență în familie.
Potrivit IPJ Argeș, în ziua de 20 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de asistentul social din cadrul Primăriei Mălureni că o femeie de 32 de ani ar fi fost agresată fizic și amenințată de concubinul ei, incidentul având loc pe 18 noiembrie, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu. Bărbatul i-ar fi distrus și telefonul mobil în timpul scandalului.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violențe, în condițiile violenței în familie, amenințare și distrugere.
Polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, prin care agresorului i s-a impus să păstreze o distanță de 100 de metri față de victimă, locuința acesteia și membrii familiei. Totodată, în baza Legii 146/2021 privind monitorizarea electronică, bărbatului i-a fost montat un dispozitiv electronic de supraveghere (brățară).
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele.
Reamintim că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri judecătorești.

