În timp ce administrația publică invocă lipsa fondurilor, instituția de cultură deschide proceduri de recrutare. Situația organizatorică de la Centrul Cultural „Doina Argeșului” revine în atenția publică după ce instituția a scos la concurs mai multe poziții, desi la momentul aprobării statului de funcții de către Consiliul Județean Argeș, managerul Argentin Culcuș susținuse că nu se vor face noi angajări în perioada următoare. În prezent, pe lista posturile scoase la concurs se află 1 Concert maestro și 2 Regizori tehnici. Pe lângă posturile deja publicate, o atenție deosebită revine unei funcții ce urmează să fie scoasă la concurs în perioada următoare, deși data exactă nu a fost încă stabilită, respective aceea de butafor. Conform fișei de post, atribuțiile acestei poziții prevăd, printer aletele, realizarea de lucrări după schițele oferite de un scenograf, cu toate că analiza structurii arată că postul de scenograf nu există în schema de personal a Centrului „Doina Argeșului”.
Această situație reaprinde dezbaterile din cadrul ședinței în care proiectul de hotărâre privind actualizarea statului de funcții și a organigramei a fost adoptat de consilierii județeni PSD fără ca aceștia să citească documentatia. La acel moment, președintele Comisiei de Cultură, Elena Iagăr, a solicitat retragerea proiectului de pe ordinea de zi, motivând cererea prin faptul că documentele conțin numeroase inadvertențe, și a susținut că acestea poartă indiciile unei redactări realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, fără o adaptare la realitățile instituționale. Solicitarea de retragere a fost însă respinsă prin vot de către consilierii județeni PSD, care au aprobat proiectul în forma prezentată, fără modificări sau amânări pentru reanalizare.

