Plan Roșu activat la Sibiu: tavan prăbușit peste piscina interioară a hotelului Hilton. Opt persoane, scoase din apă

Intervenție de urgență marți după-amiază în municipiul Sibiu, la o unitate de cazare situată la ieșirea spre Rășinari, după ce o parte din tavanul de deasupra piscinei interioare s-a desprins și a căzut în zona unde se aflau persoane în apă. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.


8 persoane au fost scoase din piscină (5 adulți și 3 copii)

Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, opt persoane au fost extrase din piscină de către salvatori și sunt evaluate la fața locului de echipajele medicale. Misiunea este în dinamică, iar căutările continuă pentru a se stabili dacă există și alte persoane surprinse sub elementele prăbușite.


Forțe mobilizate: ambulanțe, descarcerare, transport victime multiple



La intervenție au fost alocate mai multe echipaje de pompieri și cadre medicale: ambulanțe SMURD (inclusiv cu medic), ambulanțe SAJ, autospecială de descarcerare, autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și autospeciale de stingere și primă intervenție/comandă. De asemenea, autoritățile au anunțat deplasarea unui echipaj de scafandri și operaționalizarea unui punct medical avansat.

Poliția: sesizare prin 112

IPJ Sibiu a transmis că, în urma unui apel la 112, echipaje de ordine publică s-au deplasat la hotelul unde a fost sesizată prăbușirea tavanului unei încăperi.


Autoritățile urmează să stabilească exact cauzele prăbușirii și dacă au existat deficiențe ale structurii ori ale elementelor de construcție. Vom reveni cu detalii pe măsură ce apar actualizări oficiale.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *