A fost din nou mobilizare în județul Mureș pentru găsirea lui Emil Gânj, bărbatul căutat de autorități de mai bine de nouă luni, după ce o femeie din satul Senereuș a anunțat la 112 că l-ar fi văzut în propria gospodărie. Potrivit relatărilor din zonă, femeia le-ar fi spus anchetatorilor că individul ar fi intrat în curte și ar fi fost observat în apropierea toaletei din gospodărie.
Sesizarea a declanșat imediat o amplă operațiune de verificare. Zeci de polițiști și jandarmi au împânzit localitatea Senereuș, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Târgu Mureș, și au făcut căutări în gospodării, anexe și în zonele din apropiere, inclusiv către cimitir și pădure, după cum au relatat localnicii. Reprezentanții IPJ Mureș au transmis că toate apelurile la 112 sunt verificate cu operativitate pentru a se stabili dacă informațiile primite sunt reale și pot duce la prinderea fugarului.
În comunitate, oamenii spun că trăiesc de luni bune cu teamă, mai ales că au existat mai multe semnale false sau neverificate legate de posibila prezență a lui Emil Gânj în diferite zone. Până acum, niciuna dintre sesizările primite de autorități nu a dus la capturarea sa.
Emil Gânj este acuzat că, în iulie 2025, și-ar fi ucis fosta parteneră, apoi ar fi incendiat locuința în care se afla victima. Potrivit informațiilor din anchetă, el a fost trimis în judecată în lipsă și se află în arest preventiv în lipsă, fiind cercetat pentru omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.
La acest moment, nu există o confirmare oficială că bărbatul observat în Senereuș este, într-adevăr, Emil Gânj, însă forțele de ordine continuă verificările în teren.

