Un incendiu puternic a izbucnit la turla unei biserici din localitatea Viișoara, județul Teleorman, iar flăcările s-au extins rapid către acoperiș și interior, afectând aproape tot lăcașul de cult.

Când echipajele au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta violent, iar intervenția a fost una dificilă. În timpul operațiunii, acoperișul s-a prăbușit, după ce focul a cuprins zona superioară a clădirii.


Potrivit informațiilor transmise de autorități, pompierii au intervenit inițial cu autospeciale de stingere, autocisternă, echipaj SMURD și o autospecială pentru intervenții la înălțime, iar forțele au fost suplimentate pe parcurs. În sprijin a fost trimis și un autovehicul cu nacelă din Zimnicea, pentru acces mai bun la zona turlei.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza incendiului nu este cunoscută deocamdată, urmând să fie stabilită după verificările de specialitate.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *