Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața după un grav accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița, județul Timiș. Băiatul se îndrepta spre casă și mergea pe partea carosabilă deoarece strada pe care se afla nu era prevăzută cu trotuar.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul s-a produs în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în jurul orei 23:12, pe strada Blaise Pascal din Dumbrăvița.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 64 de ani conducea un autoturism dinspre strada Petofi Sandor către strada Victoria. La un moment dat, șoferul a surprins și a acroșat un pieton care se afla pe partea carosabilă.

Victima, un adolescent în vârstă de 16 ani, a fost grav rănită în urma impactului și transportată de urgență la spital. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.

Șoferul implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *