Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 31 decembrie 2025, în orașul Găești (județul Dâmbovița). Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 02:50, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Găești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.

La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat, cuprins de flăcări. Din nefericire, în interiorul vehiculului au fost găsite două persoane decedate, carbonizate. Pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului și au asigurat, concomitent, măsurile specifice de prevenire a altor riscuri la locul accidentului.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul ar fi avut loc pe strada Vladimir Streinu, unde un tânăr de 18 ani ar fi pierdut controlul direcției, ar fi acroșat colțul unei clădiri, iar autoturismul s-ar fi răsturnat și ar fi luat foc. În mașină se afla și un tânăr de 19 ani.
Cercetările sunt în desfășurare, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

