Președintele Nicușor Dan a convocat, sâmbătă, o ședință de lucru la Constanța, după incidentul grav provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mării Negre. Reuniunea are loc la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „CALATIS”, iar la discuții participă reprezentanți ai principalelor instituții cu atribuții în securitate și apărare națională.
Ședința vine după un episod care a ridicat semne serioase de întrebare privind capacitatea autorităților de a reacționa rapid în fața unor astfel de amenințări. Potrivit informațiilor oficiale, vor fi analizate circumstanțele incidentului, impactul asupra securității naționale și regionale, dar și măsurile care trebuie luate pentru întărirea supravegherii și apărării pe litoralul românesc.
Incidentul a început vineri dimineață, în jurul orei 06:20, când o dronă marină a fost observată de o navă ARSVOM în larg. Ulterior, dispozitivul a ajuns în Portul Constanța, în Dana 78, unde s-a blocat între mai multe balize. Situația a devenit și mai tensionată după ce autoritățile ucrainene au anunțat că au pierdut controlul asupra a patru drone și că una dintre ele, aflată deja în portul civil Constanța, urma să explodeze.
Explozia a fost puternică și s-a auzit în mai multe zone ale orașului. Din fericire, nu s-a produs o tragedie, însă episodul a readus în discuție vulnerabilitățile din zona Mării Negre și nevoia unor mecanisme mai rapide de intervenție.
Înaintea ședinței, Nicușor Dan a declarat că vrea să înțeleagă exact contextul, echipamentele existente și eventualele lipsuri ale instituțiilor responsabile. Practic, la Constanța se caută răspunsul la întrebarea care a rămas după explozie: cum a fost posibil ca o dronă marină să ajungă atât de aproape de zone sensibile din port?
Incidentul vine într-un context regional extrem de tensionat, cu războiul din Ucraina la granițele României și cu tot mai multe situații în care fragmente sau dispozitive militare ajung în apropierea teritoriului românesc. Autoritățile vor să stabilească acum ce măsuri suplimentare sunt necesare pentru ca astfel de episoade să nu mai prindă România nepregătită.

