La Călinești, scandalul politic explodează după ce hotărârea prin care au fost tăiate mai multe posturi din aparatul local a ajuns, aparent, sub protecția Prefecturii Argeș, la o viteză greu de ignorat. După ce Semnal Ag a relatat că amendamentul susținut în Consiliul Local de PNL, AUR, USR și Forța Dreptei a trecut cu 9 voturi și a vizat eliminarea posturilor de consilieri personali ai primarului și viceprimarului, precum și a postului de administrator public, liberalii au anunțat economii de 58.923 de lei pe lună și 707.076 de lei pe an.

La scurt timp, a venit reacția primăriței Ioana Georgescu, care susține că Instituția Prefectului Argeș a cerut deja revocarea HCL nr. 24 din 17 aprilie 2026 și că, în lipsa unei retrageri, actul ar urma să fie atacat în instanță. Așadar, în 2 zile lucrătoare, Prefectura Argeș a primit Hotărârea Consiliului Local Călinești, a studiat-o, a documentat și a și cerut revocarea, în a 3 a zi . Dacă acest demers se confirmă oficial, atunci avem un tablou revoltător: în loc să vedem aceeași grabă când e vorba de marile probleme ale județului, vedem o mobilizare fulger tocmai când sunt atinse posturi prezentate public drept sinecuri. Potrivit Codului Administrativ, termenul de emitere a avizului de legalitate este de 6 luni. Pentru Călinești, totul s-a rezolvat în 3 zile. Iar toate acestea se întâmplă în ultimele zile din mandatul de Prefect al Ioanei Făcăleață având în vedere ieșirea PSD de la guvernare.

Se pare că prefecta Ioana Făcăleață a coordonat, în timp record, revocarea unei hotărâri pentru a interveni exact acolo unde PSD pierde poziții și influență. Nu pentru a tăia risipa, nu pentru a apăra contribuabilul, ci pentru a bloca o hotărâre care lovește în schema de privilegii din jurul administrației locale.

Cu atât mai grav cu cât vorbim despre aceeași Ioana Făcăleață, prefect al județului Argeș, care în ianuarie, a fost în centrul scandalului de la UPU Pitești, după ce pacienți au acuzat-o că ar fi intrat peste rând și ar fi folosit privilegiile funcției. Ea a respins acuzațiile, spunând că mersese „în control”, însă episodul a generat cereri publice de demisie și o controversă serioasă în jurul modului în care înțelege să exercite funcția publică.

Iar acum imaginea devine și mai clară: prefecta care a fost acuzată că a confundat funcția cu privilegiul apare, din nou, în mijlocul unei decizii care miroase politic de la o poștă. Când e vorba de posturi călduțe și de protejarea clientelei, mecanismul pare să funcționeze impecabil. Când e vorba de interesele reale ale oamenilor, lucrurile se mișcă infinit mai greu.

La Călinești, miza nu mai este doar una administrativă. Este testul perfect pentru a vedea dacă Prefectura Argeș apără legea cu aceeași măsură pentru toți sau dacă sare instant doar atunci când sunt atinse interesele PSD. Pentru că, din afară, exact asta se vede: o instituție a statului care pare mai promptă în apărarea posturilor politice decât în apărarea comunității.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *