UPDATE ora 00:35

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că incendiul de la CET Vest a cuprins două transformatoare, iar în acestea ard aproximativ 30 de tone de ulei. Potrivit acestuia, intervenția se desfășoară cu apă și spumă, iar procesul de stingere este unul dinamic. La fața locului acționează 8 autospeciale de stingere, iar până în acest moment nu au fost raportate victime.

Update ora 00:30

Alimentarea cu energie electrică a fost oprită la nivelul obiectivului, în contextul intervenției pentru stingerea incendiului izbucnit la CET Vest. Pentru a asigura necesarul de apă în lupta cu flăcările, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu încă 8 autospeciale de stingere de mare capacitate, de tip cisternă. Pompierii intervin în continuare pentru localizarea incendiului.

Știrea inițială:


Un incendiu a izbucnit, luni seară, în incinta CET Vest din Capitală, iar la sosirea primelor echipaje focul se manifesta cu flacără deschisă la două transformatoare electrice, potrivit informațiilor transmise de intervenție.

Potrivit datelor comunicate până în acest moment, nu sunt înregistrate victime.

La fața locului a fost mobilizat un dispozitiv important de intervenție. Pompierii acționează cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu azot, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.


Incidentul a creat panică în zonă, mai ales că, potrivit martorilor, înainte de intervenție s-ar fi auzit o bubuitură puternică, iar în apropiere au fost observate mai multe echipaje care au ajuns în regim de urgență. De asemenea, au existat și sesizări privind posibile probleme de alimentare sau de conexiune în zonă, însă cauza exactă a acestora nu este deocamdată clarificată oficial.

CET Vest este una dintre unitățile importante din sistemul energetic și de termoficare al Capitalei, într-un context în care infrastructura Bucureștiului a mai fost afectată recent de avarii și probleme tehnice.

Intervenția este în desfășurare, iar cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după lichidarea focului.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *