Peru a organizat duminică alegeri generale în care cetățenii au votat în același timp pentru președinte și pentru noul Congres bicameral, format din 60 de senatori și 130 de deputați. Este un scrutin uriaș, cu 35 de candidați la prezidențiale, iar presa internațională arată că un tur doi pe 7 iunie este aproape inevitabil, pentru că niciun candidat nu s-a apropiat de pragul de 50% necesar pentru a câștiga din primul tur.
În cursa prezidențială, candidații cu cele mai mari șanse să prindă turul doi sunt, înainte de rezultatele oficiale finale, Keiko Fujimori, lidera conservatoare a Fuerza Popular, Carlos Álvarez, outsiderul de centru-dreapta de la País para Todos, și Rafael López Aliaga, candidatul ultraconservator al Renovación Popular. În ultimul simulacru național Ipsos, Fujimori era pe primul loc cu 18,6% din voturile valabile, urmată de Álvarez cu 12,1% și López Aliaga cu 10,9%. Tot în plutonul care mai putea spera la o surpriză se aflau Roberto Sánchez, Jorge Nieto, César Acuña și Alfonso López Chau, într-o cursă extrem de fragmentată.
La parlamentare, regulile sunt dure: pentru a intra în distribuirea mandatelor, un partid trebuie să obțină cel puțin 5% din voturile valabile la nivel național și, în același timp, minimum 3 senatori sau 7 deputați, în funcție de cameră. Pe baza ultimului simulacru național pentru Senat, cele mai mari șanse de a trece pragul le aveau Fuerza Popular, Renovación Popular, Juntos por el Perú, País para Todos, Alianza para el Progreso și Partido del Buen Gobierno. Ahora Nación apărea chiar sub prag în acel simulacru național, deși în Lima era la limită în unele măsurători pentru camerele legislative.
Asta înseamnă că noul Parlament peruan are șanse mari să fie unul foarte fragmentat, cu aproximativ 6-8 partide și fără ca vreunul să se apropie singur de o majoritate de lucru. Pragul pentru control politic este de 31 de locuri în Senat și 66 în Camera Deputaților, dar analiza de risc politică publicată înainte de vot arăta că viitoarea administrație va guverna aproape sigur în minoritate în ambele camere.
Prin urmare, cea mai probabilă formulă nu este o majoritate clară a unui singur partid, ci un bloc negociat, cel mai probabil în jurul unor formațiuni de dreapta și centru-dreapta precum Fuerza Popular, Renovación Popular, Alianza para el Progreso și, în funcție de context, País para Todos. Este însă o inferență bazată pe profilul ideologic al partidelor și pe ultimele simulări electorale, nu o certitudine matematică. În oglindă, partide precum Juntos por el Perú, Partido del Buen Gobierno sau, eventual, Ahora Nación ar putea deveni jucători importanți în opoziție sau în negocieri punctuale.
Ce înseamnă asta pentru Peru? Înseamnă că țara riscă să intre din nou într-o perioadă de guvernare dificilă, cu alianțe fragile și negocieri permanente. Iar miza este și mai mare deoarece noul Senat nu va fi o cameră decorativă: va avea puteri importante în numirea unor funcții-cheie ale statului și în procedurile de înlăturare a președintelui. Cu alte cuvinte, dacă viitorul șef al statului nu va avea o relație funcțională cu majoritatea parlamentară, blocajele politice pot continua, chiar dacă noul sistem bicameral ridică procedural ștacheta pentru o demitere rapidă.
În varianta cea mai favorabilă pentru establishmentul de dreapta, Peru ar putea avea un președinte conservator sau de centru-dreapta susținut de un Congres dominat de partide apropiate pe teme precum securitatea, investițiile și relația cu mediul de afaceri. În varianta opusă, dacă la Palatul Prezidențial ajunge un candidat de stânga sau de centru-stânga, iar Senatul și Camera înclină spre dreapta, tensiunile dintre Executiv și Legislativ ar putea redeveni rapid tema dominantă a politicii peruane.
