Salvamontistii argeșeni îi avertizează pe turiști ca traseele montane sunt închise. Urmeaza doua zile libere și cei care sunt tentați să se bucure de munte trebuie să știe ca nu sunt în siguranță dacă se vor aventura în zone interzise.
Pericolul de avalanșă este de nivel moderat la altitudini de la 1500 metri până la 1800 metri. Stratul de zăpadă are un metru pe Transfăgărășan, la cota 2000. Și se anunță în continuare ninsori în Argeș.

Vizibilitatea este redusă, iar în zona de creasta temperaturile sunt foarte scăzute. Salvatorii montani le atrag atenția iubitorilor de munte ca, din cauza viscolului, liniile potecilor marcate nu mai sunt vizibile. În multe zone,a nins abundent și cornișele formate se pot rupe chiar și sub greutatea unui singur om și să pornească avalanșe de mici dimensiuni.

