Stridiile crescute pe litoralul românesc ar putea ajunge pe mesele turiștilor în vara anului 2027. Un investitor privat a introdus în Marea Neagră un lot de 100 de kilograme de puiet adus din Franța, după testele realizate de cercetătorii marini.
Acțiunea de luni, 9 noiembrie, marchează trecerea de la experimente la producție, cu sprijinul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța. Potrivit Radio România Constanța, este vorba despre stridia japoneză, iar proiectul pilot dedicat creșterii acesteia în Marea Neagră a început în octombrie 2024.
Moluștele sunt crescute în cuști speciale, unde au spațiu să se dezvolte. Cercetătorul Victor Niță estimează că exemplarele, care cântăresc acum 8–10 grame, ar putea ajunge la 80–100 de grame. Evoluția lor depinde însă de temperaturile și furtunile din această iarnă.
Biologul Magda Nenciu explică faptul că fitoplanctonul din Marea Neagră oferă hrană abundentă moluștelor, iar testele au indicat un potențial bun pentru obținerea unui produs cu un conținut ridicat de carne.
Investitorul Matei Datcu a pregătit instalația și ancorajele pentru sezonul rece. Dacă dezvoltarea stridiilor decurge favorabil, acestea ar putea fi servite vara viitoare în restaurantele de pe litoral. Prețul estimat pentru o stridie crudă este de aproximativ 10 lei.

