Un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în localitatea Pricaz, județul Hunedoara. Autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un stâlp.


Accidentul s-a produs duminică dimineață, 18 octombrie. Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin 112, în jurul orei 7:30. Șoferul era din comuna Turdaș și circula dinspre Pricaz către Orăștie.



Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, tânărul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, în condițiile unui carosabil umed. Acesta ar fi pierdut controlul direcției, iar mașina a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de electricitate.


Polițiștii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *