Un tânăr de 19 ani, din comuna Sântana de Mureș, și-a pierdut viața în noaptea de luni spre marți, 22 septembrie, într-un accident pe DJ 153B, între localitățile Glodeni și Păingeni.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, acesta conducea spre Păingeni când, într-o curbă la dreapta, ar fi ajuns pe contrasens. Autoturismul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac.
Șoferul a rămas prins în mașină. Pompierii din Târgu Mureș au intervenit cu echipamente de descarcerare, iar la fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
După extragerea tânărului, medicul a constatat decesul. Rănile suferite erau incompatibile cu viața.
Polițiștii, sesizați în jurul orei 01:20, continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili împrejurările accidentului.

