„Insula Iubirii” revine vineri, 4 septembrie, cu sezonul aniversar cu numărul 10. Premiera este programată de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, iar noile episoade vor fi difuzate în fiecare vineri, de la 20:30, și sâmbătă, de la 20:00.
Cinci cupluri, selectate dintre peste 1.300 de perechi înscrise, au plecat în Thailanda pentru a-și testa relațiile timp de 21 de zile. Este vorba despre Prințul Marco și Bianca, Remi și Bianca, Nattasha și Lorenzo, Ionuț și Claudia, respectiv Marcel și Armina.
Marea surpriză a sezonului este revenirea lui Marcel Andrei, cunoscut publicului după participarea sa ca ispită în sezonul 8. De această dată, el intră în competiție alături de soția sa, Armina.
Cei doi sunt împreună de trei ani și căsătoriți de doi ani. Locuiesc în Tenerife, unde Armina, în vârstă de 27 de ani, lucrează ca recepționeră la un hotel, iar Marcel, în vârstă de 37 de ani, este chelner și promoter imobiliar. Povestea lor a început online, înainte ca Marcel să participe la emisiune, însă prima întâlnire față în față a avut loc după întoarcerea acestuia din Thailanda.
Marcel și Armina spun că au venit la „Insula Iubirii” pentru a demonstra că relația lor este una stabilă și că poate rezista tentațiilor. Alături de ei, alte patru cupluri vor încerca să afle dacă gelozia, problemele de comunicare sau lipsa încrederii pot fi depășite.
Printre ispitele noului sezon se numără și figuri deja cunoscute publicului, precum George „Jaguarul”, Narcis Bujor, Cătălin Brînză și Andrușca. Show-ul este prezentat, ca și în anii precedenți, de Radu Vâlcan, care i-a avertizat pe concurenți încă de la început că „din acest moment, nimic nu va mai fi la fel”.

