Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat un plan etapizat pentru asigurarea apei necesare Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Măsurile vin în contextul în care debitul Dunării este prognozat să scadă din nou începând cu 10 septembrie.
Planul va fi activat dacă nivelul apei ajunge la cota de 1,58 metri în bazinul prizei centralei. Sistemul pregătit de autorități va fi temporar, modular și reversibil, potrivit hotărârii CNSU publicate în Monitorul Oficial nr. 741 din 2 septembrie.
În prima etapă, mai multe nave sau barje încărcate vor fi amplasate pe o lungime de aproximativ 600 de metri, astfel încât o cantitate mai mare de apă să fie direcționată din brațul Dunărea Veche către Canalul Dunăre–Marea Neagră și priza centralei.
Dacă această intervenție nu va fi suficientă, autoritățile vor realiza o închidere modulară cu pontoane și hidrobaraje pe o secțiune de aproximativ 170 de metri. Varianta de rezervă este construirea unui baraj temporar din piatră.
În ultima etapă, Administrația Națională „Apele Române” și Nuclearelectrica vor instala pompe de mare capacitate pentru a trimite apă suplimentară către sistemele de răcire. Lucrările realizate de „Apele Române” vor fi finanțate din Fondul de rezervă al Guvernului. Costul total al operațiunii nu a fost anunțat.
Ambele reactoare de la Cernavodă sunt în continuare oprite. Unitatea 1 a fost scoasă din funcțiune la sfârșitul lunii iulie, iar Unitatea 2 a intrat în oprire controlată pe 13 august. Împreună, cele două unități au o putere de aproximativ 1.400 MW și asigură, în mod obișnuit, aproape 20% din producția de energie electrică a României.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a precizat că centrala nu poate fi repornită înainte de 10 septembrie. Nici această dată nu reprezintă însă un termen sigur, deoarece nivelul Dunării trebuie să crească suficient și să rămână stabil.
Autoritățile nucleare dau asigurări că nivelul actual al apei permite menținerea în siguranță a celor două reactoare oprite, fără riscuri pentru populație sau mediu.

