Un scandal violent a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 august, în jurul orei 01:00, la un club din centrul municipiului Pitești.
Potrivit informațiilor obținute pe surse de Semnal AG, un bărbat de aproximativ 40 de ani, ar fi provocat o altercație în urma unei dispute legate de o tânără.
La fața locului au intervenit polițiști ai Secției 1 Pitești și jandarmi din cadrul Jandarmeriei Argeș. Sursele redacției susțin că bărbatul ar fi devenit extrem de agresiv și s-ar fi opus imobilizării, fiind necesară intervenția mai multor oameni ai legii.
Imaginile intrate în posesia Semnal AG îl surprind pe bărbat imobilizat la sol și încătușat, în timp ce în jurul său se află mai mulți polițiști și jandarmi.
După ce a fost introdus într-o autospecială de Poliție prevăzută cu un compartiment securizat pentru transport, bărbatul ar fi continuat să se manifeste violent și ar fi lovit cu picioarele geamul mașinii, potrivit acelorași surse.
Sursele noastre mai susțin că acesta ar fi cunoscut pentru scandaluri produse anterior în Pitești. Informațiile referitoare la un eventual consum de alcool sau de substanțe interzise nu sunt însă confirmate printr-o comunicare oficială și nu pot fi stabilite exclusiv din filmări.
La momentul redactării, Semnal AG nu deține un punct de vedere oficial privind măsurile dispuse împotriva bărbatului. Vom reveni cu informații.

