Cerul Ecuadorului s-a umplut de culoare la cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional al Baloanelor „Mitad del Mundo”. Douăzeci de baloane cu aer cald, aduse din Ecuador, Mexic și Brazilia, s-au ridicat deasupra Munților Anzi.
Evenimentul se desfășoară între 20 și 23 august, în San Antonio de Pichincha, în apropierea monumentului „Mijlocul Lumii”. Locul este traversat de linia Ecuatorului, astfel că baloanele au putut trece din emisfera nordică în cea sudică în numai câteva minute.
Piloții au profitat de temperaturile scăzute de la primele ore ale dimineții, favorabile zborului, în timp ce vizitatorii au așteptat să urce în nacele și să admire peisajul de la înălțime.
Festivalul atrage mii de turiști, iar una dintre principalele atracții ale zonei este posibilitatea ca vizitatorii să stea cu un picior în emisfera nordică și cu celălalt în emisfera sudică.
Evenimentul este organizat de autoritățile provinciei Pichincha și include, pe lângă zborurile cu balonul, concerte, expoziții și activități dedicate familiilor.

