Caz revoltător în județul Iași. O femeie de 41 de ani a ajuns la poliție după ce ar fi fost bătută, sechestrată și violată de bărbatul care o chemase în locuința sa pentru a-l ajuta la curățenie.
Totul s-ar fi petrecut în orașul Podu Iloaiei, în noaptea de 23 spre 24 iunie. Femeia mersese la domiciliul unui bărbat de 55 de ani, iar la un moment dat acesta și-ar fi chemat în vizită doi prieteni. Potrivit informațiilor din anchetă, femeii i s-ar fi cerut să pregătească mai multe cafele.
Scandalul ar fi pornit în momentul în care aceasta nu l-ar fi servit prima dată pe proprietarul casei. Bărbatul s-ar fi enervat, invocând faptul că el este „stăpânul casei”, apoi ar fi început să o lovească. Cei doi bărbați aflați în locuință ar fi plecat, însă nu ar fi anunțat imediat autoritățile.
Pentru victimă au urmat ore de coșmar. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi încuiat ușa de acces, nu i-ar fi permis femeii să părăsească locuința, ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut, prin constrângere, un raport sexual cu aceasta.
După ce a reușit să scape, femeia a mers la poliție și a povestit ce s-a întâmplat. În urma evaluării riscului, oamenii legii au stabilit existența unui pericol iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, instanța a emis un ordin de protecție valabil 12 luni.
Bărbatul de 55 de ani a fost reținut pe 3 iulie de polițiștii din Podu Iloaiei, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal și viol. O zi mai târziu, acesta a fost prezentat procurorilor și judecătorilor, iar instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, începând cu 4 iulie și până pe 2 august 2026.

