Astăzi, la ora 17:30, la un celebru hotel din Pitești, a fost convocată o ședință a PSD Argeș, la care ar fi trebuit să participe mai mulți primari și aleși locali social-democrați. O parte însemnată dintre invitați voiau să boicoteze ședința, în semn de protest față de modul în care partidul este condus de Ion Mînzînă. Numai că, astăzi, aceștia au primit mesaje de amenințare că, dacă nu vor participa, riscă excluderea din PSD. Nu li s-a cerut să vină singuri, ci însoțiți de mai mulți membri social-democrați.

Surse din PSD au declarat că partidul este nereformat, iar liderul organizației județene, Ion Mînzînă, este depășit de timpurile în care trăim. Mai mult decât atât, aceștia susțin că PSD Argeș este mai scindat ca niciodată și că actuala conducere se clatină. Mai ales că nu se află nici în grațiile actualei conduceri naționale și ale președintelui Sorin Grindeanu.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *