Astăzi, 4 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, împreună cu polițiștii Poliției Municipiului Curtea de Argeș – Biroul Investigații Criminale, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse din tutun, în zona Târgului Domnești.

În timpul verificărilor, oamenii legii au depistat în flagrant doi bărbați, de 42 și 50 de ani, ambii cu domiciliul în municipiul Câmpulung (Argeș), în timp ce ofereau spre comercializare și dețineau într-un autoturism 6.940 de țigarete (aproximativ 347 pachete). Potrivit polițiștilor, țigaretele proveneau din afara antrepozitului fiscal de pe teritoriul României.


Față de cele două persoane a fost dispusă sancționarea contravențională, fiecare fiind amendată cu 20.000 de lei. Totodată, polițiștii au luat măsura confiscării cantității de țigarete și a sumei de 286 de lei, bani proveniți din comercializarea acestora.

Măsurile au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *