După avertizarea meteo cod portocaliu, vremea în Argeș se înrăutățește. Zona de nord trece sub cod roșu. Meteorologii trag un semnal de alarmă! La altitudini de peste 1700 m va ninge puternic și va fi viscol. Vizibilitatea ajunge aproape de zero. În aceste condiții, turiștii sunt sfătuiți să nu parcurgă trasee montane și să rămână în zona pensiunilor.

