Ați văzut filmul ultimele zile ale lui Hitler? Și dacă l-ați văzut și dacă nu l-ați văzut puteți să vă uitați la ce se întâmplă acum cu Ion Mînzînă, care este în aceeași situație, disperat, agitat, refuzând să creadă că a pierdut Consiliul Județean, așteptând să-i vină voturi din zone iluzorii. Toată această disperare a ajuns la cote maxime după ce Mînzînă a fost la București, unde conducerea partidului l-a anunțat că va pierde alegerile în Argeș.
Sigur, el încă mai speră să nu se întâmple acest lucru și se aruncă într-un penibil fără margini. Ultima ieșire făcând-o într-o vestă jumătate roșie, jumătate verde, de părea îmbrăcat într-o bustieră. Ba, mai mult decât atât, s-a urcat chiar pe mașina pe asfalt, ca să arate poporului cât de muncitor e el. Numai că poporul, în ultimii trei ani și jumătate nu l-a văzut niciodată ieșind în birou, mergând pe vreun șantier… Merge acum, alandala, peste tot obosit, transpirat și transfigurat, (însoțit de câțiva aplaudaci care par puțin stânjeniți de situație) mânat de la urmă de marea gânditoare de campanie electorală leșinata perfuzată. Disperarea e la cote maxime. Numai cine ii cunoaste stilul de viata poate sa intuiasca ceat de disperat trebuie sa fie ca, la 30 de grade afara, sa se urce pe masina de asfalt ca Di Caprio pe Titanic. Târziu, foarte târziu! Românii au o vorbă: „mortul de la groapă nu se mai întoarce.” Disperată să mai strângă totuși niște voturi, leșinata perfuzată, după ce a urlat la tot partidul, după ce i-a amenințat pe toți primarii că-i bagă în pușcărie, arătându-le telefonul și țipând: „uite, cu ăsta vă îngrop!”, a trecut acum la o strategie nouă. Crezându-se inteligentă și șmecheră, le promite tuturor diverse funcții. Astfel, pentru vicepreședinte al Consiliului Județean pe partea de investiții a reușit să strângă o listă de cinci, în frunte cu Tudose de la Mioveni, iar pentru cea de vice la cultură are deja patru. Sigur, în inteligența lor covârșitoare, merg pe ideea că acești oameni nu vorbesc între ei și nu vor afla niciodată că aleargă toți pe același culoar. Dar, așa cum spuneam, este târziu, foarte târziu, mascarada va lua sfârșit în câteva zile și toată lumea va vedea că împăratul e gol.
![447637963 476791281587445 2517912153015433558 N](https://semnal-ag.ro/wp-content/uploads/2024/06/447637963_476791281587445_2517912153015433558_n-1024x768.jpg)
![Minzina](https://semnal-ag.ro/wp-content/uploads/2024/06/minzina.jpg)
![01e4b8a1 0943 4476 9831 6659d35c158b](https://semnal-ag.ro/wp-content/uploads/2024/06/01e4b8a1-0943-4476-9831-6659d35c158b.jpg)
1 Comment
Rolland Schumacher
06/10/2024, 6:45 pmSuperb posts! Have a look at my page <a href="https://mercedes.nivus.ru/bitrix/redirect.php?goto=http://uy7.de/flyingstar/flughafentransfer-frankfurt-ronsberg">UY7</a> where I also put in extra effort to create quality information about Airport Transfer.
REPLY