Reclama

Când și de ce minte Ion Mînzînă în problema angiografului de la Spitalul Județean?

    Conflictul dintre Ion Mînzînă și prefectul Dragoș Predescu îmbracă forme noi. Ieri, într-o conferință de presă organizată, pentru a da o notă de dramatism în plus, chiar la sediul Spitalului Județean, președintele Ion Mînzînă l-a acuzat din nou pe prefectul Predescu de faptul că, prin contestarea în instanță a unei hotărâri de Consiliul Județean, a blocat sistemul sanitar, nemaiputând fi reparat angiograful spitalului. Despre modul în care a fost redactată respectiva hotărâre contestată de prefect vom vorbi pe larg cu altă ocazie. Acum aș vrea să mă refer doar la o chestiune simplă care pe cât este de simplă pe atât de multe nelămuriri a adus în societatea argeșeană, această chestiune a angiografului.

    Img 20240806 Wa0020
    Img 20240806 Wa0021
    Img 20240806 Wa0018

    Astfel, ca răspuns la acuzațiile lui Ion Mînzînă, prefectul Predescu a făcut o postare în care a publicat niște scanuri cu o licitație organizată de Spitalul Județean, pe SICAP, în data de 11 iulie, cu termen de livrare 48 de ore, licitație încheiată, prin care a fost achiziționat mult discutatul sistem hemodinamic pentru angiograf. Așa cum spuneam, licitația apare încheiată. Deci, tranzacția, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să aibă loc. Dacă licitația apare încheiată în data de 11, iar termenul de livrare al dispozitivului este de 48 de ore, nu putem să nu ne întrebăm cum a blocat prefectul, prin contestarea în instanță a hotărârii Consiliului Județean, în data de 16, achiziționarea acestui dispozitiv? Mai mult decât atât, în data de 12 iulie, pe pagina oficială de Facebook, președintele Ion Mînzînă se lăuda cu respectiva achiziție scriind „Continuăm dotarea cu aparatură modernă a spitalelor din Argeș pentru că avem grijă de argeșeni!
    Laboratorul de Angiografie și Cardiologie Intervenţională al Spitalului Județean de Urgenţă Pitești a fost modernizat cu un sistem hemodinamic de ultimă generaţie, cu fonduri de la Consiliul Judetean Arges”.
    Deci „a fost modernizat”… nu scrie că va fi modernizat sau că urmează să fie modernizat. Nu la viitor, nici măcar la prezent – este modernizat – ci la timpul trecut: „a fost modernizat”! Din această exprimare oricine cunoaște limba română înțelege că respectiva modernizare a fost făcută. Deci, în data de 12 iulie domnul Mînzînă se lăuda cu această investiție anunțând-o ca pe o mare realizare, postănd chiar și un comentariu în care invita toți următorii să vadă postarea. Așadar, repet întrebarea, cum putea să blocheze prefectul Dragoș Predescu prin contestarea unei hotărâri de consiliu în data de 16 iulie o investiție pe care Domnul Ion Mînzînă o anunța drept realizată în data de 12 iulie? În aceste condiții, lucrurile sunt cât se poate de clare. Ion Mînzînă a mințit! A mințit cu mare lejeritate. Mai rămâne doar să ne spună când a mințit – în data de 12, când a făcut postarea în care se lăuda cu investiția la spitalul județean, sau ieri când îl acuza pe prefect că a blocat investiția pe care, repet, în data de 12 o anunțase ca fiind deja realizată?
    Fiind vorba de un subiect atât de sensibil cum este sănătatea, se impune în mod obligatoriu ca domnul Ion Mînzînă să iasă și să lămurească această situație. Să înceteze acest joc de-a alba – neagra cu angiograful și să ne spună foarte clar când a mințit! Are această datorie de onoare în fața argeșenilor. Să înceteze cu aceste minciuni, să înceteze să mai folosească politic acest subiect delicat și să recunoască cinstit că a mințit. Să nu se mai victimizeze în fața argeșenilor vărsând lacrimi de crocodil în conferințele de presă, să iasă și să spună clar, a fost sau nu a fost făcută respectiva achiziție, care pe SICAP apare ca realizată? Firma respectivă a livrat sau nu a livrat dispozitivul care, conform cerințelor de pe SICAP, trebuia livrat în 48 de ore? Dacă respectivul dispozitiv trebuia livrat în 48 de ore, iar achiziția s-a făcut în data de 11, de ce dispozitivul nu a ajins la spital până în data de 16, când prefectul a contestat hotărârea?
    Dacă dispozitivul nu a ajuns, de ce în data de 12 Ion Mînzînă s-a lăudat în postarea sa oficială că dispozitivul a fost cumpărat? În virtutea bunului simț, a respectului pentru cetățeni – mai ales atunci când este vorba despre sănătatea lor și a liberului acces la informațiile de interes public, Ion Mînzînă are obligația să iasă urgent și să lămurească aceste lucruri.
    PS. În postarea sa din 12 iulie, domnul Mînzînă mai spunea că: „Pe lângă această achiziție, aparatul de specialitate de la Consiliul Județean și conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești au început deja demersurile pentru achiziționarea unui nou sistem angiograf.”
    Așadar, în 12 iulie, conform Președintelui Mînzînă, Spitalul Județean avea un angiograf mai vechi reparat prin achiziționarea dispozitivului defect și se pregătea să mai cumpere încă unul nou. Iar ieri, același președinte Ion Mînzînă ne-a anunțat că la spitalul județean nu mai funcționează niciun angiograf.

    AG Semnal
    AG Semnal
    ADMINISTRATOR
    PROFILE

    Ştiri

    Leave a Comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked with *

    Cele mai noi ştiri

    Redactori

    Cele mai comentate